Blog - Management practic

logo
Bine ai venit pe site-ul „Management-practic” !
[ Te pot ajuta să îți îmbunătățești abilitățile și, astfel, viața ]
Go to content

Cum funcționează creierul

Management practic
Terminologie
 
În toate scrierile mele referitoare la creier și modul de funcționare a acestuia am făcut următoarea clarificare terminologică:
 
Conștiența: este starea în care circuitele neuronale oscilează cu frecvența de peste 14 Hz, fiind  starea în care ne percepem și interpretăm pe noi înșine, gândurile noastre – conștiența de sine și mediul fizic și social în care activăm – conștiența de celălalt.
 
Conștiința: este un concept psihologic și filozofic și se referă la sistemul normativ (supraEU-l din teoria Freudiană) și sistemul de valori al unui individ.
 
Deci conștiența nu este totuna cu conștiința și, din punctul meu de vedere, în multe lucrări și studii din domeniul psihologiei și nu numai, termenul „conștiință” este utilizat, eronat, în locul termenului „conștiență”. Conștiința vizează aspecte moral-etice ale existenței umane pe când conștiența se referă la percepția și interpretarea realității.
 
Mecanisme psihice: este termen promovat de regretatul psiholog Mielu Zlate în locul altor termeni (fenomen, proces, însușire etc.) „deoarece mecanismul surprinde mai bine aspectele-structural-funcționale ale” creierului (citat din manualul de Psihologie pentru clasa a X-a, coordonator Mielu Zlate, Editura Aramis, 2005). Manualul menționat a fost punctul de pornire în dezvoltarea ideii mele de bază despre funcționarea creierului și voi mai face referiri la el pe parcursul materialului.
 
Pornesc de la premisa că cititorii (posibili, dacă aceste idei vor vedea lumina tiparului într-o formă sau alta) au cunoștințe, cel puțin la nivel de colegiu, despre anatomia sistemului nervos și despre psihologie.
 
Rezumat
 
Ideea care stă la baza acestei teorii este aceea că toate gândurile noastre, conștiente și inconștiente, sunt, fizic, procese electro-chimice produse în sistemul nervos, conexiuni între sinapsele neuronilor care fac parte din diferite circuite neuronale (totalitatea circuitelor neuronale din creier a fost numită CONECTOM). Dezvoltarea acestei idei a pornit de la întrebările pe care mi le-am adresat: ce se întâmplă la nivel anatomic, în creier în momentele în care gândim și acționăm (starea de veghe)? Dar în perioadele de somn?
 
Simpla observație ne relevă faptul că oamenii (și alte animale, poate chiar și unele plante, dar în acest material mă refer doar la ființa umană) au două stări funcționale: veghe și somn.
 
În starea de veghe suntem conștienți de noi și de mediu ceea ce ne face să asimilăm starea de veghe cu starea de conștiență. În starea de somn nu suntem conștienți de noi și de mediu decât instinctiv (consider că există și o conștiență instinctivă, perceptuală). Putem asimila starea de somn cu starea de inconștiență. Intrăm în stare de somn atunci când organismul uman își reduce (uneori până la epuizare) resursele de energie fizică și psihică și este necesară refacerea acestora.
 
Psihologii au împărțit psihicul uman în diferite nivele (de exemplu în conștiință, subconștient și inconștient, la C. J. Yung). Din punctul meu de vedere există doar două nivele psihologice: conștientul și inconștientul. Conștientul se manifestă în starea de veghe iar inconștientul se manifestă atât în starea de veghe cât și în starea de somn prin multiplele sale mecanisme.
 
Ce diferențiază la nivel anatomic aceste două stări? Cercetările științifice au demonstrat că, la nivelul creierului, se formează pe parcursul vieții circuite neuronale (cerebrale – legături între neuroni realizate prin conectarea sinapselor unor neuroni cu alți neuroni).
 
Aceste circuite neuronale au trei caracteristici:
 
·         Oscilează electric cu o anumită frecvență în anumite perioade de timp în funcție de diverși stimuli formând undele cerebrale (vizibile prin electro-enecefalo-grame); neuronii sunt singurele celule din organism care au activitate electrică;
 
·         Există pe perioade mai lungi sau mai scurte de timp în funcție de frecvența cu care sunt accesate;
 
·         Se modifică în timp în funcție de contextul în care sunt accesate și utilizate.
 
Din punct de vedere al oscilației au fost determinate cinci tipuri de unde cerebrale principale și peste 10 secundare, care sunt modificări ale tipurilor de bază. Tipurile de bază și stările fizice și psihice corespunzătoare sunt:
         
FRECVENȚA UNDEI     DENUMIREA UNDEI       STARE FIZICĂ ORGANISM                   STARE PSIHICĂ ORGANISM
            
Peste 30 Hz                        Gamma                            Relaxare completă                       Detașare de mintea conștientă (spirituală)    
14 – 30 Hz                          Beta                                 Veghe                                        Conștient          
8 – 14 Hz                            Alfa                                    Relaxare                                    Semiconștient
4 – 8 Hz                              Theta                               Somn ușor                                  Meditație, inconștiență  
0,5 – 4 Hz                           Delta                                Somn stabil și profund                 Inconștiență
       
 
Informațiile din tabel sunt din mai multe surse și au un caracter, să-i spunem, didactic, pentru a putea prezenta conceptul.
 
Simplificând, suntem în stare de veghe atunci când undele cerebrale oscilează cu o frecvență mai mare de 14 Hz și în stare de somn (în diferite stadii) când undele cerebrale oscilează cu o frecvență mai mică de 14 Hz.
 
Oscilațiile circuitelor cerebrale se petrec în creier și sunt în afara conștienței persoanei, indiferent de frecvența cu care se produc, pe tot parcursul celor 24 de ore ale unei zile. Putem afirma astfel că inconștientul funcționează întreaga viață a unei persoane (de la apariția primei oscilații a unui circuit cerebral – probabil în mediul intrauterin și până după deces) iar conștiența funcționează doar pe perioadele de veghe.
 
Oscilațiile din intervalul 14 – 30 Hz devin conștiente și putem numi acest interval „fereastra conștienței”. De fapt ce înseamnă conștiența? Este acea stare în care ne percepem și ne interpretăm pe noi înșine prin mecanismul de reflexivitate, percepem și interpretăm mediul în care activăm (incluzând în mediu și persoanele cu care venim în contact și relaționăm), analizăm informațiile, luăm decizii și acționăm. Putem astfel afirma că nu există în creier o zonă a conștieței (conștiinței, conform altor autori) ci că întreg creierul este conștient când frecvența de oscilație a circuitelor cerebrale este între 14 și 30 de Hz.
 
Altfel exprimat, suntem „inconștienți” (nu în sensul peiorativ!) în totalitatea timpului vieții iar în perioadele de veghe, devenim conștienți.
 
În continuare teoria mea asupra funcționării creierului se divide:
 
·         O secțiune vizează modelul arhitecturii logice a creierului – teoria „computațională” a creierului;
 
·         O alta vizează maniera în care creierul ia decizii.
 
Există mai multe teorii referitoare la „arhitectura” creierului. Una dintre acestea afirmă faptul că un creier uman este organizat asemenea unui calculator electronic. Subscriu la această versiune de arhitectură cerebrală doar că, din punctul meu de vedere, nu creierul  are o arhitectură similară cu aceea a unui sistem de calcul ci invers: un sistem de calcul este organizat arhitectural (atât hard cât și soft) similar creierului uman.
 
Ce argumente am în favoarea acestei afirmații? Am să pornesc de la o un episod anecdotic (conform unei definiții din DEX, anecdotic înseamnă și „fapt puțin cunoscut din viața particulară a unei personalități”) despre modul în care savantul german Auguste Kekulé a reușit să reprezinte corect formula benzenului: „Kekule a descoperit structura circulară a benzenului într-o noapte de iarnă, când, în vis, i-a apărut un… șarpe care se zvârcolea înfricoșat. În furie, șarpele și-a mușcat coada. Șarpele s-a transformat imediat într-un inel…viitorul inel de benzen!” (sursa: https://aquastiri.ro/2020/01/09/friedrich-august-kekule-chimistul-care-a-descoperit-formula-benzenuluiin-vis/ ). Situații similare s-au petrecut și cu alte personalități științifice care au descoperit sau inventat diferite concepte în urma „indicațiilor” primite în vis dar și în starea de veghe. Exemplific doar câteva personalități și probleme rezolvate în vis: Carl Friederich Burdach – elemente de structură a sistemului nervos central, Otto Loewi – transmiterea chimică a impulsurilor nervoase, Mendeleev – tabelul de clasificare a elementelor chimice, Elias Howe – mașina de cusut și mulți alții. „Într-un interviu, Einstein susținea că întreaga sa carieră a fost un vis! Un vis în care un adolescent vedea fel de fel de formule matematice și teorii ale fizicii. Așa s-a întâmplat și în noaptea în care a visat cum se poate determina viteza luminii. A doua zi o nouă formulă era pregătită pentru a revoluția fizica cuantică.”
 
Cred că fiecare dintre noi, persoanele trecute de copilărie, am primit în somn (în vis) răspunsul la o serie de probleme. Mie mi s-a întâmplat prima oară în liceu când, culcându-mă seara cu gândul la o problemă de matematică nerezolvată, mă trezeam în cursul nopții punând rezolvarea problemei pe hârtie. Acest lucru dovedește clar că inconștientul lucrează în timpul stării de somn.
 
Dar, soluții la problemele pe care ni le punem (de fapt sunt probleme pe care inconștientul le aduce, în starea de veghe, în „fereastra conștienței”) primim și în starea de veghe. Acel „aha” (isight, revelație, epifanie) din mecanismul creativități care are, conform unor autori, patru pași (prezentarea problemei, documentarea, „aha”-ul și verificarea soluției) este de fapt transmiterea de către inconștient în „fereastra conștienței” a soluției la problemă în starea de veghe.
 
De ce afirm că inconștientul nostru lucrează și în starea de veghe? Fundamentez ideea pe următorul argument: în cartea sa „Iluzia utilizatorului” (Editura Publica, București, 2009), Tor Norretranders, autor danez, consultant și comentator independent, în capitolul „Întârzierea de o jumătate de secundă”, după ce prezintă rezultatele experimentelor efectuate de către Benjamin Libet (profesor de neurofiziologie la University of California Medical Center din San Francisco în anii `70 ai secolului trecut) și colectivul său, în continuarea unor alte experimente anterioare ale lui Kornhuber și Deecke (neurofiziologi germani) care au descoperit „potențialul de pregătire”, a ajuns la concluzia „că de fapt conștientizarea dorinței de a realiza o acțiune decisă de noi înșine apare cu aproape jumătate de secundă după ce creierul a început deja să îndeplinească decizia respectivă”.
 
Descoperirea de mai sus demonstrează, clar spun eu, că inconștientul funcționează și în starea de veghe și că, în „fereastra conștienței”, sunt doar reflectate rezultatele deciziilor și acțiunilor efectuate de către inconștient. De fapt, aș defini inconștientul ca fiind CONECTOMUL în acțiune, similar cu definiția minții (creierul în acțiune)!
 
Un alt argument este acela al „rezolvării” lapsusurilor pe care le avem. Când nu ne amintim un termen fie într-o conversație, fie atunci când scriem un text, încercările conștiente de a-l căuta în memorie eșuează. De fapt, această așa zisă căutare conștientă în memorie, produce un „conflict”, o întrerupere în logica prezentării faptelor în procesul în care inconștientul ordonează expunerea. Lapsus-ul apare atunci când inconștientul accesează un circuit neuronal mai  puțin utilizat în contextul formulării curente și constituie o „întrerupere” în procesare. Insistența de a găsi termenul uitat produce o bucla în procesul expunerii, întrerupând-ul. Ați observat cu siguranță că, atunci când expunerea (verbală sau scrisă) continuă, la scurt timp după reluare (de la câteva secunde la câteva minute) inconștientul „livrează” termenul uitat. Acesta este rezultatul prelucrării în paralel a informației în inconștient. În „fereastra conștienței” este prezentă în continuare expunerea, în timp ce o altă parte a inconștientului continuă căutarea termenului în memorie până îl găsește și furnizează „ferestrei conștientului”.
 
De ce avem nevoie de conștiență? Un motiv poate fi acela de a adapta viteza de percepere și prelucrare a informațiilor de către creier cu capacitatea de acțiune a organismului uman. Cu siguranță sunt și alte rațiuni. Se spune că apariția conștienței se situează cam cu 6.000 de ani în urmă, atunci când, complexitatea activității umane a crescut, s-a dezvoltat vorbirea și au fost inventate primele forme de scriere ceea ce poate confirma ipoteza de la începutul paragrafului. Până atunci a existat o conștiență instinctuală ale cărei manifestări le regăsim și astăzi în diverse comportamente.
 
Plecând de la aceste descoperiri am concluzionat că inconștientul realizează creațiile, invențiile și inovațiile, fie în stare de somn, prin intermediul viselor, fie în stare de veghe, prin mecanismele cerebrale legate de gândire (analiza și sinteza, comparația, abstractizarea și generalizarea, inducția și deducția) dar și cele de imaginație și creativitate și ne „livrează” aceste realizări în „fereastra conștienței”.
 
Premisa de mai sus m-a dus cu gândul că toate invențiile și inovațiile legate de sistemele de calcul (hard și soft) au fost „livrate” de către inconștient, dezvăluind (parțial și, uneori, integral) modalități de organizare și funcționare ale creierului (așa cum se spune că Omul a fost creat după chipul și asemănarea cu Dumenzeu, așa și creierul inconștient a creat – prin invenții și inovații sugerate în conștieță, computerul). Fără a intra în detalii exemplific câteva dintre acestea:
 
·         Hard – creierul, soft – mintea;
 
·         Sistemele de memorie: pe termen scurt în creier, cash în computer; pe termen lung în creier, pe suport magnetic în computer;
 
·         Rutinele (obiceiurile, obișnuințele) din creier cu rutinele din sistemul de operare și cu aplicații utilizator; creierul uman are tendința de a-și crea rutine pentru a se degreva de activitățile repetitive care îi consumă timp și energie, pe care le poate utiliza în scopuri creative;
 
·         Sistemului de operare în computer îi corespund mai multe mecanisme cerebrale care nu se regăsesc în lista din manualul de psihologie la care am făcut referire mai devreme (prezentată în Figura nr. 1) și nici în alte lucrări de psihologie și care, cred eu, există și funcționează la nivel cerebral și ar trebui să completeze această listă!
 
Dezvolt ultimul punct. Un mecanism al SO (sistemului de operare) dintr-un computer este acela al tratării întreruperilor și stabilire a priorităților (STISP).
 
În cartea sa Tor Norretranders face următoarea afirmație: „Acţiunile noastre încep inconştient! Chiar şi atunci când ne gândim că luăm o decizie conştientă de a acţiona, creierul nostru începe cu o jumătete de secundă înainte ca noi să luăm decizia! Nu conştiinţa noastră este iniţiatorul acţiunii – ci procesele inconştiente”. Posibila explicaţie a acestui fenomen consider că este dată de existenţa în creierul uman a unui sistem de tratare a întreruperilor şi stabilire a priorităţilor (STISP).
 
În arhitectura soft-ului sistemelor de calcul acest mecanism este conceput şi funcţionează astfel: unitatea centrală prelucrează la un moment dat anumite informaţii, timp în care intervine o altă cerere de prelucrare; toate tipurile de cereri de prelucrare posibile în sistemul de calcul sunt stocate în soft-ul acestuia şi fiecăruia i s-a alocat un anumit nivel de prioritate în funcţie de importanţa lui asupra stării generale a sistemului și a obiectivului urmărit; cel mai înalt sistem de prioritate este alocat componentelor hard care asigură buna funcţionare a sistemului de calcul, nivelul imediat inferior fiind alocat întreruperilor solicitate de către sistemul de operare, următorul este alocat intervenţiei operatorului şi, ultimul, aplicaţiilor utilizator.
 
Cum funcționează? Dacă cererea de prelucrare (întreruperea) apărută are nivel de prioritate mai mare decât acela al prelucrării curente ce se efectuează în unitatea centrală atunci solicitarea intervenită preia controlul, prelucrarea curentă fiind trecută într-un fir de aşteptare al solicitărilor de întrerupere, dacă nu, cererea de întrerupere este trecută în firul de aşteptare. Toată această „filozofie” este grefată pe un sistem de prelucrare „multitasking-uniprocesor” (un singur procesor prelucrează, secvenţial, mai multe aplicaţii). În sistemele multiprocesor lucrurile se complică dar principiul tratării întreruperilor se păstrează.
 
Ați observat că, la un moment dat, noi, oamenii nu ne putem gândi decât la un singur lucru? Zilnic avem în jur de 60.000 de gânduri (incluzând aici și pe cele care se repetă) dar niciodată nu avem în „fereastra conștienței” două gânduri simultan. „Fereastra conștienței” are o funcționare secvențială în timp ce inconștientul are o funcționare de tipul multitasking-multiprocesor, prioritățile de prelucrare fiind stabilite de către STISP iar în „fereastra conștientei” fiind „aruncată” prelucrarea cu nivelul de prioritate cel mai ridicat dintre cele tratate simultan la un moment dat.
 
Cred că, în sistemul de calcul „OM”, acest sistem de tratare a întreruperilor şi stabilire a priorităţilor, este principalul mecanism psihic de reglare a activității umane.
 
STISP este un sistem care evoluează în timp. El are, în concepţia mea, două componente: una furnizată genetic, fixă, constând în instincte de conservare individuală și de conservare a speciei şi o componentă care se ataşează în procesul de învăţare, care evoluează dinamic pe parcursul vieţii şi care are o ierarhizare variabilă în timp în funcţie de evoluţia individului, de evoluţia sistemului de valori pe care îşi fundamentează viaţa și de evoluția sistemului de obiective (scopuri, sensuri ale vieții), care este un alt mecanism psihic ce trebuie adăugat celorlalte. STISP în componenta variabilă, este influenţat de educaţie care, la rândul ei este influenţată atât de componentele genetice care  favorizează sau inhibă educaţia cât şi de elementele de mediu în care activează individul. La rândul său STISP influenţează fiecare decizie umană. La nivel fizic STISP este alcătuit din circuite neuronale a căror localizare în arhitectura creierului trebuie stabilită cu mijloacele de investigare ale cercetării multidisciplinare.
 
Un alt mecanism psihic ce nu apare în manuale de psihologie dar care consider că există în creierul uman (sub forma unor circuite neuronale, parte a CONECTOM-ului – totalitate a circuitelor neuronale-, ca și STISP de care este strâns legat) și care nu știu încă, dar intuiesc, are o construcție determinată genetic, este acela al OBIECTIVELOR.
 
În definițiile din DEXONLINE, accepțiunea „3. Fig. Scop, țintă, țel. ♦ (Concr.) Ceea ce urmează să fie realizat, construit etc.” a „obiectivelor” este aceea la care mă refer.
 
Obiectivele pot fi clasificate după foarte multe criterii. Eu am preferat criteriul „orizont de timp” pentru că de el este strict legat de durata de memorare a acestuia în creier.
 
Fiecare dintre noi, în fiecare moment al vieții avem cel puțin un obiectiv pe care îl urmărim și anume acela al supraviețuirii care este, în opinia mea, un obiectiv instinctiv. Pornind de la acesta, din punct de vedere al orizontului de timp până la atingerea lui, am elaborat o scală a obiectivelor cu 7 nivele, și anume:
 
1.      Instinctive (imediate) – care au ca orizont de timp de la 0 la câteva ore și au ca finalitate menținerea noastră în viață și vizează acțiunile pe care le întreprindem pentru nu fi traumatizați, să nu ne fie pusă viața în pericol: traversăm strada în condiții de siguranță, mâncăm alimente despre care știm sigur că nu sunt otrăvitoare etc. Mare parte dintre acestea nu le conștientizăm. Sunt doar în inconștient dar sunt mereu „treze”; sunt instinctive.
 
2.      Pe termen foarte scurt – care au ca orizont de timp de la câteva minute la câteva ore (pe parcursul unei zile). Mă duc la cumpărături, mă duc la serviciu, îmi plimb copilul etc.
 
3.      Pe termen scurt mediu – sunt obiective cu orizont între o zi și câteva zile. Weekend-ul acesta merg la munte.
 
4.      Pe termen mediu – sunt obiective care au termen de la câteva zile la un an. Anul viitor mă înscriu la facultate.
 
5.      Pe termen mediu lung – sunt obiective care vizează un orizont de câțiva ani: în trei ani îmi voi lua mașină; la 35 de ani vreau să fiu independent financiar.
 
6.      Pe termen lung – vizează de la o decadă la câteva decade: la 50 de ani vreau să am casa mea (acum având 20 de ani); vreau să fiu printre primii care vor păși pe Marte în 2040 (obiectiv al lui Elon Musk!)
 
7.      Pe viață. Aici discutăm despre cei care au reușit mai devreme (de dorit cât mai devreme) sau mai târziu să-și găsească sensul vieții, vocația. Pentru unii dintre noi acest obiectiv s-ar putea să nu îl conștientizăm niciodată deși el este cristalizat în inconștient.
 
Obiectivele sunt simultane, nu succesive. Coexistă obiective pe diferite termene vizând finalități diferite și coexistă obiective vizând aceeași finalitate dar cu termene devansate sau amânate funcție de conjuncturi. Tot acest amalgam de obiective în care unele sunt independente iar altele sunt legate și chiar intercondiționate formează un sistem care are ca suport fizic circuitele neuronale (parte a CONECTOM-ului).
 
Fiecărui obiectiv, indiferent din ce categorie face parte, presupunem pentru simplificare, că îi este alocat un circuit neuronal. Cum se face această alocare în creier? Este o temă excelentă de cercetare! Pentru atingerea obiectivelor efectuăm diferite activități. Unele sunt comune mai multor obiective altele sunt specifice unui anumit obiectiv. Desfășurarea unei activități sau a alteia la un moment dat, pentru realizarea unui obiectiv, este dictată de către „Sistemul de tratare a întreruperilor și stabilire a priorităților” în funcție de prioritatea alocată obiectivului la un moment dat, așa cum am descris mai sus.
 
Un alt mecanism psihologic care se formează începând de la momentul dobândirii conștienței de sine (la o vârstă cuprinsă între 2 și 3 ani) și care este în continuă transformare pe parcursul vieții este acela al „sistemului de valori”. Acesta este strict legat de mecanismul obiectivelor (scopului) cu care interacționează pe tot parcursul vieții. Nu intru în detalii legate de acest mecanism al sistemului de valori în acest material.
 
Lucrurile sunt mult mai complexe decât le-am prezentat. Cercetez în continuare, atât anatomic cât și fiziolog, cu mijloacele modeste care îmi stau la dispoziție, funcționarea creierului pentru a pune într-un model coerent de agregare toate mecanismele cerebrale.
 
 
 
Fig. Nr. 1 Mecanismele psihice conform „Manualului de psihologie” pentru clasa a X-a (și nu numai), Editura Aramis, București 2005, autor Mielu Zlate, coordonator și colectivul



No comments

Back to content