Blog - Management practic

logo
Bine ai venit pe site-ul „Management-practic” !
[ Te pot ajuta să îți îmbunătățești abilitățile și, astfel, viața ]
Go to content

INFLAȚIA

Management practic
Published by Mihai Marcel Botez in Politic, Economic, Social · 3 March 2018
ECONOMIA PE ÎNŢELESUL TUTUROR

 
Deschid o serie de articole pe subiecte economice prin care încerc să prezint, într-o formă cât mai simplificată, concepte pe care le întâlnim astăzi și a căror cauzalitate primară încerc să o găsesc. Încep cu
 
 
INFLAȚIA
 
 
Ce este?
 
 
Cea mai simplă definiţie a inflaţiei este: umflare; prea mare sporire a cantităţii de bani pe o piaţă (Scriban, 1939). Pornind de la aceasta s-au dat multe alte definiţii dar, deocamdată, ne limităm la acest înţeles.
 
 
Să vedem mai întâi de ce se ajunge la o cantitate mai mare de bani pe o piaţă!
 
 
Imaginăm următorul scenariu, gândit pentru o economie statică, ideală, pentru ca lucrurile să fie ușor înțelese.
 
 
Dau câteva definiţii empirice pentru ca „să priceapă tot poporul”. Prin:
 
 
·         ţară înţeleg un anumit teritoriu geografic mărginit de o graniţă;
 
·         populație a unei țări înţeleg indivizii care locuiesc într-o ţară la un moment dat;
 
·         economie a unei ţări înţeleg totalitatea activităţilor desfăşurate într-o ţară, legate de producţia de bunuri şi de servicii, comercializarea lor precum şi activităţi cu caracter administrativ şi social (administraţii centrale şi locale, educaţie, sănătate, apărare, siguranţă etc.);
 
·         piață a unui produs înțeleg locul une se întâlnesc cererea și oferta.
 
 
Într-o ţară, populaţia existentă la un moment dat, este împărţită în mai multe categorii, după diverse criterii. După modul în care este implicată în economie avem de a face cu populaţie:
 
 
·         activă - care lucrează în diferite ramuri ale economiei şi realizează venituri din munca ei; populația activă se împarte și ea în:
 
           - productivă – care realizează produse și servicii
 
           - neproductivă – care este angajată în administrație și alte activități neproductive
 
·         inactivă - care nu lucrează; această categorie o împărțim în:
 
- copii (până la vârsta angajării), care nu lucrează și nu obțin venituri
 
- pensionari care nu lucrează dar obțin venituri de la buget.
 
 
Am operat o simplificare în această clasificare pentru a face modelul pe care exemplificăm cât mai uşor de înţeles. Astfel, în populaţia inactivă nu am inclus şomerii, asistaţii social, persoanele cu handicap inactive, persoanele inactive temporar (bolnavi, femei în maternitate şi creştere copil etc.).
 
 
Fiecare dintre indivizii dintr-o ţară are o serie de nevoi. Acestea au fost surprinse foarte bine de Maslow în piramida nevoilor dar, tot pentru simplificare, vom lua în discuţie doar nevoile de bază, necesare supravieţuirii: hrană, adăpost, siguranţă, sănătate, educaţie, deplasare, comunicare. Pentru satisfacerea acestora populaţia activă angajată în economie realizează produse și servicii care să satisfacă integral necesarul întregii populații a țării. Admitem că ţara ipotetică despre care discutăm are toate resursele naturale şi materiale de care are nevoie pentru satisfacerea tuturor cerințelor populaţiei acesteia.
 
 
Nevoile fiecărei persoane se cuantifică în aşa numitul „coş zilnic" care reprezintă totalitatea produselor și serviciilor de care are nevoie un individ pentru a supraviețui. Tot pentru simplificare şi pentru funcționalitatea modelului considerăm că nevoile individuale nu diferă de la persoană la persoană, fiecare din indivizii țării având aceleași nevoi, în aceeași cantitate. Acestea sunt premisele modelului simplificat la maxim.
 
 
De aici începe scenariul. Pentru a supraviețui, fiecare cetățean va trebui să își achiziționeze și să consume „coşul zilnic”. Acest „coș zilnic” cuprinde de fapt și produse și servicii pe care le achităm lunar: chirii, întreținere, abonamente etc.) de aceea vom transforma „coșul zilnic” în „coș lunar”. Transformăm astfel „coșul zilnic” în „coș lunar” și pentru că „luna” este perioada de referință și raportare în economie.
 
 
Pentru cumpărarea produselor și serviciilor din „coșul lunar” indivizii au nevoie de venituri. Persoanele active vor avea venituri din salarii, pensionarii din pensii, iar copii îşi vor asigura coșul zilnic din veniturile părinților.
 
 
Cumulând hrana necesară tuturor persoanelor într-o zi obținem necesarul de hrană de produs în economie pentru o zi. Pentru o lună înmulțim necesarul pentru o zi cu 30. La fel procedăm pentru toate celelalte produse și servicii care intră în coș (pe care nu le detaliem din aceleași rațiuni de ușoară înțelegere a modelului).
 
 
Fiecare din aceste produse şi servicii poate fi achiziţionat cu un anumit preț care trebuie să asigure mai multe categorii de cheltuieli ale producătorilor, precum şi o anumită marjă de profit. Pentru o mai uşoară înţelegere vom opera şi aici câteva simplificări. Vom detalia preţul unui produs (serviciu) doar la următoarele elemente:
 
 
·         venituri ale salariaţilor (15%)
 
·         taxe (din care se asigură veniturile celor care nu vând produse şi/sau servicii: educaţie, sănătate, administraţie etc.) (35%)
 
·         alte cheltuieli (40%)
 
·         profit (10%).
 
 
Ponderile sunt orientative, dar uzuale. Pentru a achiziţiona toate produsele şi serviciile coşului lunar este necesar ca angajaţii să obţină un venit cel puțin egal cu valoarea produselor care alcătuiesc coşul pentru o persoană.
 
 
Pentru persoanele care au copii în întreținere este necesar ca părinții să obțină, cumulat, un venit care să acopere necesarul coșului atât pentru ei cât și pentru copii.
 
 
Dar bunurile şi serviciile se achiziţionează cu monedă (bani). Rezultă că este necesar ca toată cantitatea de monedă care se emite în economia țării despre care vorbim să fie egală cu cantitatea de bunuri şi servicii realizate într-o lună pentru a putea fi cumpărate integral. În aceste condiţii angajaţii primesc, pentru munca prestată, venituri (exprimate în unități monetare) cu care îşi procură coşul lunar. Veniturile (banii, moneda pusă în circulaţie) sunt utilizate pentru achiziţia produselor şi serviciilor, moneda transferându-se astfel la producători. Aceştia îşi reiau cu aceasta ciclul de producţie pentru care achită venituri angajaţilor şi taxe administraţiei (pentru constituirea bugetelor) din care sunt plătite veniturile angajaţilor neproductivi (administraţie, educaţie, sănătate etc.) şi pensii pensionarilor.
 
 
Angajaţii şi pensionarii cheltuie veniturile pentru achiziţia elementelor din coşul lunar şi ciclul se repeta.
 
În aceste condiţii ideale, simplificate, în care tot ce se produce se achiziţionează şi se consumă, masa monetară aflată în circulaţie la nivelul acestei producţii este suficientă, nefiind necesară nici creşterea nici diminuarea ei, astfel că nu avem nici inflaţie (unflare) nici scădere a acesteia (deflație).
 
 
 
 
Cum apare inflaţia, adică excedentul de masă monetară (unflarea masei monetare în circulaţie)?
 
 
În acest context putem considera şi că cererea de produse şi servicii (coşul) este egală cu oferta (cantitatea şi calitatea produsă).
 
 
Am discutat până acum de economie şi populaţie ideale. Ce înseamnă populaţie ideală? Adică oameni identici cu nevoi identice. Dar, din păcate sau din fericire, oamenii nu sunt identici. Vom discuta în alt articol despre asta. Însă această diferenţiere între indivizi se manifestă şi în comportamentul de cumpărare al fiecăruia. Acest lucru face ca nu toţi indivizii să achiziţioneze într-o lună (perioada pe care a luat-o în discuţie) TOT ce se produce. Astfel o cantitate de produse şi servicii o să rămână necumpărată. În acelaşi timp masa monetară echivalentă rămâne la o anumită parte a populaţiei. Avem astfel în circulaţie o cantitate de monedă mai mare decât este necesar pentru achiziţia bunurilor şi serviciilor care se cumpără din totalul celor produse, ceea ce se numeşte inflaţie.
 
 
Deci cauza inflaţiei în acest model simplu, ideal o constituie comportamentul de cumpărare al indivizilor. Să vedem ce spune teoria economică la cauzele inflaţiei! În funcţie de sursa de informaţii găsim între 2 şi 7-8 cauze. Cel mai frecvent pomenite sunt doua: inflaţia prin bani şi inflaţia prin cerere.
 
 
Ce se întâmplă în această situaţie?
 
 
Indivizii, dispunând de un excedent monetar, vor fi tentaţi să cumpere mai mult din alte produse existente pe piață, concurând pentru ele cu ceilalți indivizi. Motivul reorientării excedentului către alte produse poate fi lăcomia (pe care eu o consider cauza fundamentală a răului din societatea umană - vom dezvolta!). Dar sunt, cu siguranță, şi altele. Cum motivez? Dacă am asigurat, prin coșul lunar, ceea ce îmi trebuie pentru subzistență, de ce să cumpăr ceva ce îmi este în exces (și în principiu inutil!)? Aceasta este și cauza unei mari risipe de resurse la nivel Planetar. Dar „bobul fiind numărat" pentru fiecare produs, cererea devine mai mare decât oferta pentru unele dintre ele. În această situaţie producătorul acestor produse în deficit va creşte preţurile lor, iniţial spun eu, tot din lăcomie, iar alții spun „pentru că pot”!
 
 
Am prezentat acest scenariu într-un cadru simplificat. În realitate lucrurile sunt mult mai complexe și în dinamică, dar fundamentate pe aceeaşi logică. Voi dezvolta şi voi explicita mai pe larg fenomenul dar părerea mea este că inflaţia şi toate „relele din lume" (lumea umană, evident) au ca punct de plecare LĂCOMIA INDIVIDUALĂ care stă la baza comportamentului de cumpărare a individului! Acum nu mai culegem, vânăm sau pescuim pentru subzistenţă (acestea au devenit sporturi) ci CUMPĂRĂM! Motivul bazal al cumpărării este subzistenţa dar modul în care o facem este individual şi dictat, zic eu, de lăcomie. Aceasta este adevărata cauză a inflaţiei şi a altor „legi economice obiective"!
 
 
Să ne înțelegem! Lăcomia nu este întotdeauna rea! Dar, ca marea majoritate a ceea ce există pe această lume, excesul dăunează! Vom analiza împreună câtă lăcomie este utilă și pragul de la care devine exces dăunător!
 
 
Se pune însă o altă întrebare: ce determină lăcomia?
 
 
Un posibil răspuns (variantă personală) este următorul: din vremuri imemoriale viețuitoarele, pentru a-și asigura subzistența, hrana fiind foarte greu de procurat de cele mai multe ori, încercau instinctiv să își creeze rezerve pentru posibilele perioade când nu puteau să o găsească. Acest comportament, exercitat multe mii (sau milioane) de ani a condus la crearea unei/unor gene (în sistemul genetic de transmitere a caracteristicilor unei specii) care să îl conserve. Pe măsură ce civilizația s-a dezvoltat, acest comportament a rămas și chiar s-a extins la multe alte categorii de produse și, în special, la bani care, inițial, la inventarea lor, au fost folosiți ca instrument de tranzacționare a bunurilor și a „sfârșit” prin a fi și obiect de tezaurizare.
 
 
Așadar, din această analiză succintă rezultă că o cauză primară a inflației este lăcomia care are fundament genetic.
 
 
Mahatma Gandhi a spus „Există suficient în lume pentru nevoile omului, dar nu și pentru lăcomia lui.”
 
 
Urmăriți pe vlogul www.creativzidezi.ro videoclipul de explicitare !



No comments

Back to content