Teoria celor 4+1 piramide
Published by Mihai Marcel Botez in Politic, Economic, Social · 13 June 2018
TEORIA CELOR 4+1 PIRAMIDE
sau
MANIFEST PENTRU SALVAREA OMENIRII PRIN CREATIVITATE
În geometria în spațiu piramida este un corp, evident geometric, care are o bază largă și un vârf ascuțit. O fațetă (din cele 4) ale piramidei are forma geometrică a unui triunghi. Datorită acestei forme, largă la bază și ascuțită la vârf, aceste figuri geometrice au fost utilizate din cele mai vechi timpuri pentru a reprezenta, sintetic și sugestiv, ierarhiile.
Dar ce sunt ierarhiile? Când și de ce au apărut? Cum funcționează? Cât de necesare și cât de funcționale sunt? Iată doar câteva întrebări legate de aceste „nevinovate” figuri geometrice care nu fac decât să reflecte fenomene economice și sociale vechi de când lumea.
Generația mea a învățat la materia de studiu „Istorie” că în procesul evoluției prin care maimuța s-a transformat în Om, prima etapă a devenirii sociale a Omului a fost „comuna primitivă”. În această primă formă de conviețuire socială, ființele umane se constituiau în grupuri care își puneau în comun uneltele, respectiv mijloacele de muncă și efortul de a culege, cultiva și/sau vâna iar împărțirea rezultatelor muncii se făcea după nevoile fiecăruia. Probabil că sarcinile în cadrul grupului erau astfel distribuite încât fiecare contribuia cu ce putea (ca tip, volum și calitate a muncii) și, în măsura posibilităților, primea după nevoi. Dar și atunci cred că cel mai puternic își lua „partea leului”. Iar această „parte”, din dorința inconștientă de a avea resurse suficiente pentru subzistență (o formă primitivă a lăcomiei!) era cât se poate de mare.
La început, productivitatea muncii fiind mică (din cauza uneltelor rudimentare și a lipsei experienței), produsele muncii ajungeau doar pentru subzistență. Pe măsură ce, în procesul muncii, s-au perfecționat atât uneltele cât și procesele de muncă, a apărut surplusul, respectiv plusvaloarea. Aceasta a început să fie însușită diferențiat de către membrii „comunei” în funcție, probabil, de cât de puternic era fiecare.
Societatea primitivă în care toți erau, aproximativ, egali (egalitate „dictată” de nevoia de apărare împotriva prădătorilor și de asigurarea minimului necesar de hrană pentru supraviețuire) a început să sufere o transformare în sensul polarizării: unii aveau mai mult, probabil cei mai puternici fizic, alții mai puțin.
Au început astfel să se formeze ierarhiile economice și sociale, reprezentate sugestiv, așa cum am arătat mai sus, prin triunghiuri și piramide: la bază mulți și, pe măsură ce ne apropiem de vârf, din ce în ce mai puțini. De atunci și până în zilele noastre întreaga evoluție economică și socială a omenirii s-a fundamentat pe principiul ierarhiei (al piramidei). Acest lucru a fost firesc multe mii de ani dar nivelul de dezvoltare tehnică și tehnologică atins în ultimele secole a făcut atât necesară cât și posibilă o abatere de la acest principiu al dezvoltării ierarhice, căpătând tot mai mult teren dezvoltarea în rețea. Dar despre asta ceva mai încolo.
Cum s-a ajuns la această situație s-a scris de a lungul istoriei și nu vreau să insist. Am să relev doar o singură cauză, de natură psihologică, pe care o consider relevantă și anume LĂCOMIA. Nu îmi este foarte clar (rămâne ca specialiștii să mă și să ne lămurească) dacă este genetică dar cred că are rădăcinile în negura vremurilor pe când, pentru a-și asigura supraviețuirea, strămoșii omului, ca de altfel orice viețuitoare de pe această planetă, aduna mai multă hrană decât îi era necesară la un moment dat, ca rezervă pentru supraviețuire. Am numit această necesitate de creare a unui surplus față de ceilalți LĂCOMIE. În timp, aproape toate condițiile de pe planetă s-au schimbat radical și, odată cu ele și psihicul uman, însă, a rămas ca racilă LĂCOMIA.
Coexistă în prezent multe teorii privind LĂCOMIA, mergând de la a o condamna categoric până la a o ridica la rang de virtute pentru progres. Nu vreau să dezbat acum acest subiect ci doar să scot în evidență consecințele: o planetă cu resurse din ce în ce mai puține, populată cu o specie așa zis „inteligenta” , în creștere numerică aproape exponențială dar în prag de autodistrugere.
Ideea celor „4+1” piramide mi-a venit analizând „piramida nevoilor” inventată de Maslow. Aceasta are meritul că a sintetizat și sistematizat foarte sugestiv principiul piramidal al ierarhiilor pe care este construită societatea omenească de mii de ani încoace. Am avut însă sentimentul că lipsește ceva și că această „piramidă” trebuie completată.
Acea polarizare primitivă a plusvalorii, de care pomeneam anterior, s-a amplificat generație după generație (timp în care și populația globului Pământesc a crescut enorm) astfel încât s-a ajuns acum, (dacă statisticile nu mint!), ca circa 90% din averea mondială să fie deținută de circa 1% din populația actuală a planetei. Acest lucru este reflectat de cele trei piramide adăugate de către mine la aceea a lui Maslow care sunt cauzal legate între ele și relevă această polarizare extremă și excesivă la care s-a ajuns: la nivel de indivizi – piramida ierarhizării funcțiilor, la nivelul averii – piramida polarizării avuției și la nivel de state – piramida ierarhizării averii și puterii statale (Fig. Nr. 1).
Încercând să găsesc răspunsul la întrebarea „Cum s-a ajuns aici?”, analizând mai multe variante, am concluzionat că o a cincea piramidă, dar răsturnată, este „cauza” acestei stări de lucruri; este vorba despre piramida creativității.
Pentru a mă face înțeles consider necesar să fac câteva precizări legate de creativitate. Deși, ca foarte multe concepte, are foarte multe definiții, care mai de care mai metaforice, este cvasiunanim acceptată ideea că o creație este o realizare care are două caracteristici esențiale: este nouă în domeniul în care este realizată și este utilă. De asemenea creativitatea trebuie privită atât ca abilitate personală cât și ca proces. Foarte multă vreme s-a considerat că, această creativitate, este apanajul unor minți ieșite din comun, supradotate, genii native și că numai acestea sunt capabile de realizări remarcabile. Mai mult chiar, s-au considerat creații doar cele în domeniul artistic. Sunt de dată mai recentă accepțiunile că putem vorbi despre creații și în știință și chiar în sociologie. De asemenea s-a trecut de la teoria „geniilor creatoare” la teoria „creativitatea – abilitate nativă a fiecărui individ”, teorie la care subscriu. Totuși, ca orice abilitate individuală, nativă sau dobândită, pentru a performa și a ajunge la rezultate de excepție, este necesar ca să fie „alimentată” cu ingredientele necesare dezvoltării ei care, în sinteză, este unul singur: munca. Dar este vorba de muncă pe mai multe planuri: munca de a cunoaște și a învăța, munca de a „pune cap la cap” lucrurile învățate în scopul obținerii unor rezultate deosebite, noi și utile (deci creații) și munca de a aplica și a verifica, valida creația respectivă. Astfel creativitatea, din „idee genială” devine un proces de transformare a unei abilități individuale, prin muncă, într-un set de rezultate cu efecte benefice atât la nivel de individ cât și la nivel social economic global.
Valoarea adusă de gradul de utilitate dă măsura creației. Consider că fiecare dintre noi putem și ar trebui să fim creativi zi de zi. Orice lucru nou realizat și care aduce un grad de utilitate cât de mic, chiar și la nivel individual, nu neapărat de anvergură socială, poate contribui la crearea unui element de bunăstare. Să nu uităm că bunăstarea unei societăți este dată de bunăstarea indivizilor care îi aparțin. Dar bunăstarea ne-o obținem singuri prin aceea creativitate de zi cu zi de care pomeneam. Bunăstarea vine din creativitate, lucru reflectat de a cincea piramidă, cea răsturnată. Se poate lesne constata și este suficient să luăm doar câteva exemple din vârful piramidei averii (Bill Gates, Steve Jobs etc.) ca să constatăm că ei se află la baza piramidei creativității în primul rând prin gradul de utilitate pe care l-au avut creațiile lor la nivel social. Este foarte adevărat că printre aceștia sunt și personaje care au averi controversate (ca manieră de realizare) dar, prin extensie, putem considera că și acestea au fost realizate prin abilitatea de a profita, creativ, de unele conjuncturi favorabile. Oricum, orice excepție întărește regula!
Dacă ne referim la creativitatea națiunilor trebuie să menționez că aceasta este dată de o sinergie a creativității indivizilor care compun națiunea respectivă. Dar cum se face că națiunile cele mai puternice și bogate sunt și cele mai creative (au cei mai mulți indivizi cu grad foarte ridicat de creativitate)? Din punctul meu de vedere acest lucru a fost posibil pe două căi. În fiecare dintre ele însă a fost primordială crearea, de către națiunea în cauză, a condițiilor propice ca indivizii creativi să producă și să pună în valoare idei creative, fie prin investiții guvernamentale, fie prin crearea cadrului propice inițiativei particulare. O să iau exemplul a două națiuni, America și Japonia, în care contextul dezvoltării creativității a fost diametral opus. Populația americană actuală este urmașa a patru mari categorii de populații: indienii americani, emigranții europeni, parte din ei aventurieri și infractori, sclavi africani și emigranții din alte zone ale globului. În ultimele două secole însă migrația nu a fost tocmai întâmplătoare. Printr-o politică deliberată America a atras, pe lângă alte categorii de oameni, foarte multe „creiere”. Este vorba despre atragerea, fie în timp de pace, dar mai ales în vreme de război, a acelor persoane care prin creativitatea lor au crescut exponențial nivelul creativ al națiunii Americane. Spre deosebire de America, în Japonia, creativitatea s-a dezvoltat în principal în rândul populației autohtone. Fiind vitregită de resurse materiale Japonia a ajuns la concluzia că investiția în creativitate este singura cale de a progresa și prospera. Astfel, deși tributară multor tradiții neprogresiste, a reușit să creeze cadrul propice unei dezvoltări creative care a dus-o la statutul uneia dintre cele mai puternice națiuni de pe Pământ.
Indiferent de metodele de creștere a creativității naționale concluzia este una singură, ca să-l parafrazez pe Marin Preda: dacă o națiune creativă nu e, atunci nu e!
În contextul globalizării, deși în aceste zile acest proces este încetinit, în perspectivă nu se va mai pune problema unor națiuni creative ci a creativității planetei înseși. La această creativitate Planetară, vom putea ajunge parcurgând pașii pe care îi preconizez în Figura nr. 2: creșterea bogăției individuale și orientarea acesteia în investiții creative.
Pomeneam mai devreme despre faptul că există tendința, din ce în ce mai accentuată, de a migra de la sistemul ierarhic piramidal, către cel de rețea. De ce? Explicația consider eu vine dinspre creativitate. Creativitatea de zi cu zi, la nivel de individ, devine fundamentul progresului dar ea se poate dezvolta într-un sistem propice diseminării atât a cunoștințelor cât și a rezultatelor creațiilor. Și acesta este un sistem de rețele. Steven Johnson în cartea „De unde vin ideile bune? Istoria naturală a inovației” (Editura Publica, București, 2011) arată că „rețelele lichide” sunt viitorul propice pentru dezvoltarea creativității: „Acei atomi de carbon, cu talentul lor conector, ce se învolburau în supa primordială, formau o rețea lichidă de mare densitate. Suta de miliarde de neuroni din creierul vostru formează un alt tip de rețea lichidă: dens interconectați, explorând constant noi modele, dar totodată capabili să păstreze structurile folositoare pentru lungi intervale de timp.”
Din punctul meu de vedere, capitalismul „și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul” cum se spune pe la noi. Ce a rămas bun din capitalism, competiția, trebui e și ea regândită în contextul unei noi paradigme a dezvoltării societății omenești. Lăcomia împiedică urgentarea acestui proces iar excesiva polarizare a avuției globale și creșterea nemaiîntâlnită a pauperizării vor duce până la urmă la crearea masei critice necesare producerii schimbării de paradigmă.
Generația mea a învățat la materia de studiu „Istorie” că în procesul evoluției prin care maimuța s-a transformat în Om, prima etapă a devenirii sociale a Omului a fost „comuna primitivă”. În această primă formă de conviețuire socială, ființele umane se constituiau în grupuri care își puneau în comun uneltele, respectiv mijloacele de muncă și efortul de a culege, cultiva și/sau vâna iar împărțirea rezultatelor muncii se făcea după nevoile fiecăruia. Probabil că sarcinile în cadrul grupului erau astfel distribuite încât fiecare contribuia cu ce putea (ca tip, volum și calitate a muncii) și, în măsura posibilităților, primea după nevoi. Dar și atunci cred că cel mai puternic își lua „partea leului”. Iar această „parte”, din dorința inconștientă de a avea resurse suficiente pentru subzistență (o formă primitivă a lăcomiei!) era cât se poate de mare.
La început, productivitatea muncii fiind mică (din cauza uneltelor rudimentare și a lipsei experienței), produsele muncii ajungeau doar pentru subzistență. Pe măsură ce, în procesul muncii, s-au perfecționat atât uneltele cât și procesele de muncă, a apărut surplusul, respectiv plusvaloarea. Aceasta a început să fie însușită diferențiat de către membrii „comunei” în funcție, probabil, de cât de puternic era fiecare.
Societatea primitivă în care toți erau, aproximativ, egali (egalitate „dictată” de nevoia de apărare împotriva prădătorilor și de asigurarea minimului necesar de hrană pentru supraviețuire) a început să sufere o transformare în sensul polarizării: unii aveau mai mult, probabil cei mai puternici fizic, alții mai puțin.
Au început astfel să se formeze ierarhiile economice și sociale, reprezentate sugestiv, așa cum am arătat mai sus, prin triunghiuri și piramide: la bază mulți și, pe măsură ce ne apropiem de vârf, din ce în ce mai puțini. De atunci și până în zilele noastre întreaga evoluție economică și socială a omenirii s-a fundamentat pe principiul ierarhiei (al piramidei). Acest lucru a fost firesc multe mii de ani dar nivelul de dezvoltare tehnică și tehnologică atins în ultimele secole a făcut atât necesară cât și posibilă o abatere de la acest principiu al dezvoltării ierarhice, căpătând tot mai mult teren dezvoltarea în rețea. Dar despre asta ceva mai încolo.
Cum s-a ajuns la această situație s-a scris de a lungul istoriei și nu vreau să insist. Am să relev doar o singură cauză, de natură psihologică, pe care o consider relevantă și anume LĂCOMIA. Nu îmi este foarte clar (rămâne ca specialiștii să mă și să ne lămurească) dacă este genetică dar cred că are rădăcinile în negura vremurilor pe când, pentru a-și asigura supraviețuirea, strămoșii omului, ca de altfel orice viețuitoare de pe această planetă, aduna mai multă hrană decât îi era necesară la un moment dat, ca rezervă pentru supraviețuire. Am numit această necesitate de creare a unui surplus față de ceilalți LĂCOMIE. În timp, aproape toate condițiile de pe planetă s-au schimbat radical și, odată cu ele și psihicul uman, însă, a rămas ca racilă LĂCOMIA.
Coexistă în prezent multe teorii privind LĂCOMIA, mergând de la a o condamna categoric până la a o ridica la rang de virtute pentru progres. Nu vreau să dezbat acum acest subiect ci doar să scot în evidență consecințele: o planetă cu resurse din ce în ce mai puține, populată cu o specie așa zis „inteligenta” , în creștere numerică aproape exponențială dar în prag de autodistrugere.
Ideea celor „4+1” piramide mi-a venit analizând „piramida nevoilor” inventată de Maslow. Aceasta are meritul că a sintetizat și sistematizat foarte sugestiv principiul piramidal al ierarhiilor pe care este construită societatea omenească de mii de ani încoace. Am avut însă sentimentul că lipsește ceva și că această „piramidă” trebuie completată.
Acea polarizare primitivă a plusvalorii, de care pomeneam anterior, s-a amplificat generație după generație (timp în care și populația globului Pământesc a crescut enorm) astfel încât s-a ajuns acum, (dacă statisticile nu mint!), ca circa 90% din averea mondială să fie deținută de circa 1% din populația actuală a planetei. Acest lucru este reflectat de cele trei piramide adăugate de către mine la aceea a lui Maslow care sunt cauzal legate între ele și relevă această polarizare extremă și excesivă la care s-a ajuns: la nivel de indivizi – piramida ierarhizării funcțiilor, la nivelul averii – piramida polarizării avuției și la nivel de state – piramida ierarhizării averii și puterii statale (Fig. Nr. 1).
Încercând să găsesc răspunsul la întrebarea „Cum s-a ajuns aici?”, analizând mai multe variante, am concluzionat că o a cincea piramidă, dar răsturnată, este „cauza” acestei stări de lucruri; este vorba despre piramida creativității.
Pentru a mă face înțeles consider necesar să fac câteva precizări legate de creativitate. Deși, ca foarte multe concepte, are foarte multe definiții, care mai de care mai metaforice, este cvasiunanim acceptată ideea că o creație este o realizare care are două caracteristici esențiale: este nouă în domeniul în care este realizată și este utilă. De asemenea creativitatea trebuie privită atât ca abilitate personală cât și ca proces. Foarte multă vreme s-a considerat că, această creativitate, este apanajul unor minți ieșite din comun, supradotate, genii native și că numai acestea sunt capabile de realizări remarcabile. Mai mult chiar, s-au considerat creații doar cele în domeniul artistic. Sunt de dată mai recentă accepțiunile că putem vorbi despre creații și în știință și chiar în sociologie. De asemenea s-a trecut de la teoria „geniilor creatoare” la teoria „creativitatea – abilitate nativă a fiecărui individ”, teorie la care subscriu. Totuși, ca orice abilitate individuală, nativă sau dobândită, pentru a performa și a ajunge la rezultate de excepție, este necesar ca să fie „alimentată” cu ingredientele necesare dezvoltării ei care, în sinteză, este unul singur: munca. Dar este vorba de muncă pe mai multe planuri: munca de a cunoaște și a învăța, munca de a „pune cap la cap” lucrurile învățate în scopul obținerii unor rezultate deosebite, noi și utile (deci creații) și munca de a aplica și a verifica, valida creația respectivă. Astfel creativitatea, din „idee genială” devine un proces de transformare a unei abilități individuale, prin muncă, într-un set de rezultate cu efecte benefice atât la nivel de individ cât și la nivel social economic global.
Valoarea adusă de gradul de utilitate dă măsura creației. Consider că fiecare dintre noi putem și ar trebui să fim creativi zi de zi. Orice lucru nou realizat și care aduce un grad de utilitate cât de mic, chiar și la nivel individual, nu neapărat de anvergură socială, poate contribui la crearea unui element de bunăstare. Să nu uităm că bunăstarea unei societăți este dată de bunăstarea indivizilor care îi aparțin. Dar bunăstarea ne-o obținem singuri prin aceea creativitate de zi cu zi de care pomeneam. Bunăstarea vine din creativitate, lucru reflectat de a cincea piramidă, cea răsturnată. Se poate lesne constata și este suficient să luăm doar câteva exemple din vârful piramidei averii (Bill Gates, Steve Jobs etc.) ca să constatăm că ei se află la baza piramidei creativității în primul rând prin gradul de utilitate pe care l-au avut creațiile lor la nivel social. Este foarte adevărat că printre aceștia sunt și personaje care au averi controversate (ca manieră de realizare) dar, prin extensie, putem considera că și acestea au fost realizate prin abilitatea de a profita, creativ, de unele conjuncturi favorabile. Oricum, orice excepție întărește regula!
Dacă ne referim la creativitatea națiunilor trebuie să menționez că aceasta este dată de o sinergie a creativității indivizilor care compun națiunea respectivă. Dar cum se face că națiunile cele mai puternice și bogate sunt și cele mai creative (au cei mai mulți indivizi cu grad foarte ridicat de creativitate)? Din punctul meu de vedere acest lucru a fost posibil pe două căi. În fiecare dintre ele însă a fost primordială crearea, de către națiunea în cauză, a condițiilor propice ca indivizii creativi să producă și să pună în valoare idei creative, fie prin investiții guvernamentale, fie prin crearea cadrului propice inițiativei particulare. O să iau exemplul a două națiuni, America și Japonia, în care contextul dezvoltării creativității a fost diametral opus. Populația americană actuală este urmașa a patru mari categorii de populații: indienii americani, emigranții europeni, parte din ei aventurieri și infractori, sclavi africani și emigranții din alte zone ale globului. În ultimele două secole însă migrația nu a fost tocmai întâmplătoare. Printr-o politică deliberată America a atras, pe lângă alte categorii de oameni, foarte multe „creiere”. Este vorba despre atragerea, fie în timp de pace, dar mai ales în vreme de război, a acelor persoane care prin creativitatea lor au crescut exponențial nivelul creativ al națiunii Americane. Spre deosebire de America, în Japonia, creativitatea s-a dezvoltat în principal în rândul populației autohtone. Fiind vitregită de resurse materiale Japonia a ajuns la concluzia că investiția în creativitate este singura cale de a progresa și prospera. Astfel, deși tributară multor tradiții neprogresiste, a reușit să creeze cadrul propice unei dezvoltări creative care a dus-o la statutul uneia dintre cele mai puternice națiuni de pe Pământ.
Indiferent de metodele de creștere a creativității naționale concluzia este una singură, ca să-l parafrazez pe Marin Preda: dacă o națiune creativă nu e, atunci nu e!
În contextul globalizării, deși în aceste zile acest proces este încetinit, în perspectivă nu se va mai pune problema unor națiuni creative ci a creativității planetei înseși. La această creativitate Planetară, vom putea ajunge parcurgând pașii pe care îi preconizez în Figura nr. 2: creșterea bogăției individuale și orientarea acesteia în investiții creative.
Pomeneam mai devreme despre faptul că există tendința, din ce în ce mai accentuată, de a migra de la sistemul ierarhic piramidal, către cel de rețea. De ce? Explicația consider eu vine dinspre creativitate. Creativitatea de zi cu zi, la nivel de individ, devine fundamentul progresului dar ea se poate dezvolta într-un sistem propice diseminării atât a cunoștințelor cât și a rezultatelor creațiilor. Și acesta este un sistem de rețele. Steven Johnson în cartea „De unde vin ideile bune? Istoria naturală a inovației” (Editura Publica, București, 2011) arată că „rețelele lichide” sunt viitorul propice pentru dezvoltarea creativității: „Acei atomi de carbon, cu talentul lor conector, ce se învolburau în supa primordială, formau o rețea lichidă de mare densitate. Suta de miliarde de neuroni din creierul vostru formează un alt tip de rețea lichidă: dens interconectați, explorând constant noi modele, dar totodată capabili să păstreze structurile folositoare pentru lungi intervale de timp.”
Din punctul meu de vedere, capitalismul „și-a trăit traiul și și-a mâncat mălaiul” cum se spune pe la noi. Ce a rămas bun din capitalism, competiția, trebui e și ea regândită în contextul unei noi paradigme a dezvoltării societății omenești. Lăcomia împiedică urgentarea acestui proces iar excesiva polarizare a avuției globale și creșterea nemaiîntâlnită a pauperizării vor duce până la urmă la crearea masei critice necesare producerii schimbării de paradigmă.
Am gândit acest proces nu ca pe o revoluție, cum de regulă în ultimele sute de ani s-au produs schimbările radicale economico-soaciale, ci ca pe un proces pașnic, liber consimțit și asumat de acei care reușesc să-și înfrângă lăcomia (și sper să nu fie o utopie!) și să purceadă la un proces deliberat de schimbare majoră. Astfel, ca principiu, „mecanismul” acestei schimbări ar trebui să fie următorul, plecând de la cele 4 piramide actuale, în timp, printr-un un proces de EDUCAȚIE continuă, să fie dezvoltate abilitățile creative ale cât mai multor persoane din nivele inferioare, astfel ca piramidele bogăției individuale și a avuției și puterii naționale să fie transformate din piramidă cu vârful în sus în piramidă cu vârful în jos (vezi Fig. Nr. 2).
Asta din punct de vedere „geometric”! Economico-social acest lucru înseamnă să transformăm creativitatea într-un proces de masă prin regândirea radicală a sistemului educațional și de dezvoltare a abilităților umane în paralel cu măsuri la nivel statal și globale de redistribuire a avuției create prin reconsiderarea nivelului de remunerare a muncii și investiției astfel încât baza piramidei veniturilor (ca număr de oameni săraci) să se îngusteze și să crească volumul la vârf (să crească numărul celor cu venituri mari). Geometric (pentru o mai clară înțelegere) discutăm de un proces de transformare a piramidei, succesiv, în trunchi de piramidă cu baza mică sus (echivalând cu mai mulți bogați), în cilindru (ca etapă intermediară, în care numărul bogaților și săracilor să fie echilibrat – de fapt ar trebui să nu mai discutăm de săraci ci de „mai puțin avuți”) și, apoi, în trunchi de piramidă cu baza mică în jos (etapă în care numărul celor avuți va fi semnificativ mai mare decât numărul celor mai puțin avuți). Ultima fază, în care să nu mai existe locuitor al planetei care să trăiască sub pragul decenței ar fi la limita utopiei dar nu de neatins!
Asta din punct de vedere „geometric”! Economico-social acest lucru înseamnă să transformăm creativitatea într-un proces de masă prin regândirea radicală a sistemului educațional și de dezvoltare a abilităților umane în paralel cu măsuri la nivel statal și globale de redistribuire a avuției create prin reconsiderarea nivelului de remunerare a muncii și investiției astfel încât baza piramidei veniturilor (ca număr de oameni săraci) să se îngusteze și să crească volumul la vârf (să crească numărul celor cu venituri mari). Geometric (pentru o mai clară înțelegere) discutăm de un proces de transformare a piramidei, succesiv, în trunchi de piramidă cu baza mică sus (echivalând cu mai mulți bogați), în cilindru (ca etapă intermediară, în care numărul bogaților și săracilor să fie echilibrat – de fapt ar trebui să nu mai discutăm de săraci ci de „mai puțin avuți”) și, apoi, în trunchi de piramidă cu baza mică în jos (etapă în care numărul celor avuți va fi semnificativ mai mare decât numărul celor mai puțin avuți). Ultima fază, în care să nu mai existe locuitor al planetei care să trăiască sub pragul decenței ar fi la limita utopiei dar nu de neatins!
Este nevoie doar de voință politică atât la nivel global cât și la nivel local pentru acest lucru. Și dacă LĂCOMIA se va opune cu înverșunare acestui proces (ceea ce și face, de altfel) CREATIVITATEA dezvoltată la nivel individual prin EDUCAȚIE, va fi „antidotul” autodistrugerii prin lăcomie a Omenirii.
Figurile de mai jos redau cele două stadii descrise în text: prezent și posibilă evoluție viitoare.
Figurile de mai jos redau cele două stadii descrise în text: prezent și posibilă evoluție viitoare.
Alte soluții las la latitudinea creativității voastre să găsiți!
There are no reviews yet.