HĂRȚI MENTALE (partea a II-a)

     

·         expozitiv/narativ constând în prezentarea narativă (lineară) a ideilor;

 

·         listare prin notarea (unele sub altele) a ideilor în ordinea apariției;

 

·         plan, nu plan geometric ci planificat, adică ordonat în categorii și subcategorii, respectiv similar listei indentate multinivel din editoarele aplicațiilor informatice.

   

·         mascarea cuvintelor-cheie, acestea fiind esența asocierilor care înlesnesc memorarea;

 

·         dificultatea reamintirii (actualizării);

 

·         irosirea timpului;

 

·         imposibilitatea stimulării activității creierului ba, mai mult, chiar adormindu-l.

     

·         centrul hărții este ocupat de o imagine care trebuie să fie obiectul atenției, respectiv noțiunea (conceptul), activitatea, acțiunea etc. de care trebuie să legăm restul informațiilor care o definesc, o descriu, o fac utilizabilă etc. și care trebuie memorate și amintite la nevoie;

 

·         informațiile legate nemijlocit de temă radiază ca niște ramuri desprinse de tulpină; imaginează-ți că privești un copac de sus, toamna târziu, când este lipsit de frunze! Centrul imaginii îl reprezintă tulpina care este în harta noastră obiectul atenției, iar ramurile groase care radiază direct din tulpină reprezintă ideile principale legate de tema centrală;

 

·         continuând cu comparația, pe ramurile principale se „agață” o imagine-cheie sau un cuvânt-cheie (de preferat o imagine că tot v-am sugerat să vă imaginați!); de ramurile principale se leagă rămurele, din ce în ce mai subțiri care reprezintă noțiunile asociate imaginilor (cuvintelor)-cheie astfel că

 

·         ramurile și rămurelele formează o structură nodală conectată.

       

·         prima este să scrii (desenezi, dacă ai timp și talent!) primele 10 (zece) cuvinte care îți vin în minte, indiferent de relația în care se află cu obiectul atenției, după care să reflectezi asupra lor și să le reții pe acelea care pot defini (explicita) acest obiect; acesta este primul pas în ierarhizare (se stabilește primul nivel al ierarhiei); apoi se grupează cuvintele rămase în grupe care au legătură (dacă au!) cu cele de pe primul nivel; dacă nu au fost epuizate cuvintele se pot grupa și pentru un al treilea nivel; dacă s-au epuizat se procedează la a găsi alte noțiuni care se asociază cu capetele ramurilor rămase libere;

 

·         a doua este aceea de a trasa pur și simplu între 4 și 7 ramuri care pleacă de la obiectul atenției, în speranța că îți va veni vreo idee și apoi, dacă tot ești în pană de inspirație, apelezi la

 

·         a treia tehnică, ce constă în a pune o serie de întrebări cum ar fi:

 

o   Ce cunoștințe sunt necesare?

 

o   Dacă harta ar fi o carte, care ar fi titlurile capitolelor?

 

o   Care sunt obiectivele mele concrete?

 

o   Care sunt cele mai importante șapte categorii în domeniul ales?

 

o   Care sunt întrebările mele fundamentale? „De ce?”, „Ce?”, „Unde?”, „Cine?”, „Cum?”, „Care?”, „Când?”

 

o   Care este categoria supraordonată, mai extinsă, în care se încadrează aceste idei?

     

·         „Supunerea” presupunea ca elevul să-și imite maestrul cerând lămuriri numai atunci când era strict necesar, ceea ce,  în cazul hărților mentale, se transpune în „Acceptare”, asta înseamnând să fie lăsate la o parte prejudecățile legate de propriile limitări mentale, imitând modelele cât se poate de precis; modern, această etapă s-a concretizat în conceptul de „modelare” în care, prin diverse tehnici, extragi ceea ce face maestrul foarte bine și practici apoi și tu;

 

·         „Cooperarea” este faza de consolidare și integrare a informațiilor punând întrebările potrivite (maestrului) ceea ce la nivelul hărților mentale se traduce în „Aplicare” respectiv experimentând toată gama de hărți mentale, aplicând legile și recomandările pentru toate activitățile pretabile la scheme euristice, realizând sute de astfel de scheme;

 

·         „Continuarea” în procesul învățării din vechiul orient se presupunea că elevul, după ce asimila tot ce-i putea oferi maestrul, crea noi paradigme și sensuri, dvenind astfel, la rândul lui, maestru. În cazul hărților mentale această etapă se transpune în „Adaptare” adică dezvoltarea continuă a aptitudinilor de creare a hărților ajungând la experimentarea de noi moduri de adaptare și creare a hărții mentale.

     

·         Pregătirea pentru întocmirea hărții, care are în vedere:

 

o   Pregătirea mentală vizând:

 

§  O atitudine mentală pozitivă;

 

§  Utilizarea a cât mai multe imagini din jurul nostru;

 

§  Acceptarea absurdului care generează creativitate;

 

o   Pregătirea materialelor: hârtie, culori, etc.

 

o   Pregătirea mediului de lucru: temperatura, lumina, aerul curat, mobilerul, ambianța etc.;

 

·         Reîntărirea (amintirea) constând în:

 

o   Revederea hărților mentale realizate;

 

o   Refacerea „din memorie” – verificare  -  a unor hărți mentale fără a revedea harta inițială;

 

·         Depășirea blocajelor mentale prin metodele deja menționate:

 

o   Adăugarea de linii goale;

 

o   Punerea de întrebări;

 

o   Adăugarea de imagini;

 

o   Utilizarea capacității asociative aproape infinite, de care dispunem.

   

·         Unul tehnic care solicită:

 

o   Utilizarea evidențierii conform următoarelor legi:

 

§  Folosiți întotdeauna o imagine centrală!;

 

§  Folosiți imaginile pe tot parcursul creării hărții mentale!;

 

§  Folosiți 3 sau mai multe culori la fiecare imagine centrală!;

 

§  Folosiți dimensionarea (3D) în imagini și în jurul cuvintelor!;

 

§  Folosiți sinestezia (amestecul simțirilor: văz, auz, miros, gust, atingere, mișcare)!;

 

§  Organizați amplasarea folosind o spațiere adecvată!;

 

o   Folosirea asocierii prin următoarele tehnici:

 

§  Folosiți săgețile pentru legături  în și între ramuri!;

 

§  Folosiți culorile!;

 

§  Folosiți codarea pentru realizarea de conexiuni între diferitele părți ale hărții mentale;

 

o   Fiți clar!

 

§  Scrieți cuvintele-cheie pe linii!;

 

§  Folosiți un singur cuvânt-cheie pe fiecare linie!;

 

§  Folosiți litere de tipar!;

 

§  Lungimea liniei să fie egală cu cea a cuvântului!;

 

§  Conectați liniile la alte linii și ramurile principale la imaginea centrală!;

 

§  Desenați mai accentuat liniile centrale sau cele care subliniază noțiuni importante pentru temă!;

 

§  Lăsați granițele să „îmbrățișeze” dispunerea ramurilor!;

 

§  Construiți imagini cât se poate de clare!;

 

§  Păstrați hârtia în poziție orizontală în fața dumneavostră!;

 

§  Mențineți literele cât mai verticale!;

 

o   Construiti-vă un stil personal, respectând legile schemelor euristice!;

 

·         Și unul de expunere referitor la:

 

o   Folosirea ierarhizării sub forma Regulilor Fundamentale de Organizare (RFO);

 

o   Utilizarea ordonării numerice (sau alfabetice) pentru ramuri, organizând logic, cronologic sau în ordinea importanței, ramurile.