MEA CULPA
Am apelat la acest titlu pentru a-mi recunoaște greșeala pe care am făcut-o nu cu mult timp în urmă.
În urma unor lecturi am ajuns la concluzia că „dezvoltarea personală” ar trebui numită „dezvoltare individuală”. Ce m-a determinat să fac această afirmație? Două lucruri. Primul este legat de faptul că nu am găsit până acum, nici în lecturile parcurse nici la consilierii și trainerii de dezvoltare personală la ale căror cursuri am participat, o definiție care să fie suficient de convingătoare (pentru mine cel puțin!). Al doilea este legat de primul astfel: dacă tot nu am primit o definiție care să fie relevantă am conchis că ar fi mai bine să numim „dezvoltarea personală” „dezvoltare individuală” deoarece se referă la individ și nu la un grup de indivizi.
Se vede însă treaba că această gândire a fost superficială. Studiind pentru construcția modelului conceput de mine pentru dezvoltarea personală am ajuns la problema moralei și a moralității. Am început să citesc din „TRATAT de PSIHOLOGIE MORALĂ” a d-lui profesor Constantin Enăchescu (Editura Polirom, București, 2008) partea introductivă pentru a mă lămuri ce-i cu morala. Nu mică mi-a fost surprinderea să găsesc în introducere și în primul capitol ale acestui tratat o explicație, pe cât de simplă pe atât de elocventă, a ceea ce este diferența, în psihologie, dintre individ și persoană și care ar putea fi o definiție corectă a dezvoltării personale.
Iată despre ce este vorba! Individul, omul, este ființa „care reunește sintetic dimensiunea somatică cu cea psihică”, „este produsul naturii genetico-biopsihice”.
Acest om, individ, se transformă în persoană ca rezultat al „factorilor formativi ai valorilor modelului sociocultural și moral-religios” la care este expus, devenind „ființa valorică, rezultat al educației, prin care își interiorizează valorile morale, spirituale, culturale și religioase”. Astfel, omul, individul, ființă naturală, sub influența modelelor morale și culturale pe care le interiorizează, se transformă în persoană, ființă morală. „Tot ceea ce intră în gândirea mea și în planul conștiinței mele încetează de a mai aparține lumii și devine un bun personal al meu pe care eu îl gândesc. Prin aceasta eu nu confisc lumea, ci numai o interiorizez și încerc să îi descopăr sensurile” – așa explică autorul interiorizarea.
Am folosit până aici cuvintele autorului pentru că am considerat că modul în care dumnealui explică noțiunile este mult mai elocvent decât aș putea-o face eu. În sinteză: individul este ființa biologică, psiho-somatică. Persoana este individul transformat, rezultat al educației, prin care își interiorizează valorile morale, spirituale, culturale și religioase.
Astfel, persoana este individul care „trece prin diferite faze spre o treaptă superioară” (definiție DEXONLINE pentru „dezvoltare”), este un rezultat al dezvoltării individului. De aici, cred eu, conceptul de „dezvoltare personală”. Un proces complex de transformare a omului, ca individ, chiar din viața intrauterină, în persoană, ca individ care interiorizează valorile morale, spirituale, culturale și religioase.
Acest proces de dezvoltare este imuabil însă poate avea loc la voia întâmplării sau coordonat, îndreptat deliberat în direcția dorită de persoană.
Cu alte cuvinte, mai puțin savante, lucrurile stau așa: omul ca individ fizic (somatic) și psihic se dezvoltă permanent, de la procreare până la moarte; dar impactul cu societatea, cu valorile sociale, morale, spirituale și religioase, pe care le interiorizează (adică și le însușește și reflectează asupra lor) îl transformă în persoană. Deci individul și persoana sunt una și aceeași entitate dar abordată în planuri diferite de cunoaștere. Ambele trec pe parcursul vieții printr-un proces de evoluție. În dicționar evoluția este trecută ca sinonim al dezvoltării. Eu privesc lucrurile radical diferit. În primul rând nu sunt de acord cu definirea unui cuvânt prin sinonime pentru că acest lucru creează de multe ori confuzii în interpretarea termenilor și, în același timp, reduce semnificativ din valențele de exprimare în limba respectivă. Din acest punct de vedere eu interpretez evoluția ca un proces natural, firesc pe care îl parcurge orice ființă pe parcursul vieții iar dezvoltarea o consider ca fiind o evoluție deliberată, dirijată către o anumită finalitate („amplificare creatoare” în una dintre definițiile din dicționar. Astfel dezvoltarea personală o putem considera a fi evoluția persoanei (individului biologic valorizat sociocultural, spiritual și religios) într-un mod deliberat către o finalitate dorită de către aceasta.
Evit deliberat să utilizez termenul „conștiință” pe care îl veți găsi foarte frecvent utilizat deoarece eu dau înțeles diferit conceptelor „conștiență” și „conștiință”.
Cu speranța că am fost suficient de explicit, prin cuvintele d-lui Enăchescu și ale mele, o să continui articolul cu descrierea dată de autor nivelurilor psihomorale ale persoanei care este „un tip de organizare valorică a persoanei umane”. De ce este util să cunoaștem aceste detalii? Tocmai pentru a înțelege esența dezvoltării personale! Pentru aceasta trebuie să introducem și să clarificăm câteva concepte psihologice: EUL, SUPRAEUL, INCONȘTIENTUL (voi dedica un articol clarificării acestor concepte). „EUL este însuși centrul persoanei, în care se întâlnesc inconștientul pulsional și supraeul moral. Eul individual, instanță a conștiinței (eu zic conștienței și nu conștiinței) și realității, este supus permanent presiunii acestor două forțe diametral opuse. Inconștientul urmărește să-și descarce conținutul pulsional în sfera eului conștient, conform principiilor plăcerii și constanței iar supraeul moral acționează asupra eului conștient ca factor de cenzură, impunându-i normele valorice morale căruia îi este obligat să se conformeze, refuzându-i realizarea unor acțiuni”. „Totul se grupează în jurul eului, al cărui rol este de a realiza sinteza celor trei aspecte sau niveluri ale persoanei noastre” care se concretizează în trei modele de analiză:
· raportul eului cu propria persoană, modul în care eul reflectă ființa sa obiectivă (corpul) și pe cea subiectivă (sufletul – psihicul, adaug eu), reprezintă dimensiunea psihologică a ființei umane care constituie modelul psihologic și se referă la natura, organizarea și dinamica aparatului psihic privită din punct de vedere al constituției lui (adică este determinat genetic, nu de Constituția României!); acest model îl voi explicita cu ajutorul „Psihologie – manual pentru clasa a X-a”, coordonator Mielu Zlate, Editura Aramis, București 2005;
· raportul eului cu valorile morale, ca instanță de valorizare practică și de cenzură morală a ființei noastre, reprezintă dimensiunea morală a ființei umane și constituie modelul moral și vizează latura morală a ființei umane compus din acțiuni morale ce sunt manifestări psihologice ale persoanei, dublate însă de valorile morale ce le impun o anumită finalitate, fiind dobândit prin educație, imitație sau experiență proprie; acesta model îl voi explicita cu ajutorul lucrării d-lui profesor Enăchescu, menționată mai sus;
· raportul eului cu viața spiritului, proiectarea acestuia în perspectiva transcendenței (care se află mai presus de umanitate), reprezintă dimensiunea metafizică a ființei umane și constituie modelul metafizic care este interior, autoreflexiv; pe lângă faptul că orice persoană reflectă lumea și pe sine însăși, aceasta își pune întrebări, izvorâte din neliniștea sa existențială: „Cine sunt? Care este destinul meu? De ce am venit pe lume? De ce trebuie să mor? etc.; acest model încă nu am hotărât cu ajutorul cărei lucrări să îl explicitez dar cel mai important lucru este să punem întrebarea corectă!
Dezvoltarea personală presupune, în accepțiunea mea, înțelegerea celor trei modele și transformarea acestei înțelegeri în autocunoaștere (cunoaștere de sine) prin diferite metode și tehnici și utilizarea acestor cunoștințe pentru, așa cum am menționat în definiție, evoluția persoanei într-un mod deliberat către o finalitate dorită de către aceasta.
Pe vlog voi posta un videoclip în care voi „descâlci” noțiunile introduse mai sus în articol și voi clarifica, sper, conceptul de dezvoltare personală, obiectivitatea și necesitatea abordării deliberate a acestuia.
